Top
Image Alt

Dă-i copilului tău șansa de a trăi într-un mediu curat

Pentru copii, totul. În spatele fiecărui psiholog care ar contrazice afirmația, parcă vedem deja mâna ridicată a unui părinte, gata să confirme că e așa. Stă în firea noastră, ca adulți, să le oferim tot ce-i mai bun celor fragili, plăpânzi și mici. Pentru ei, am trece și de imposibil. Luna de pe cer, într-adevăr, nu-i tocmai la îndemână. Știm însă că soluția există, pentru cei ce sunt gata să le ofere până și aerul respirat.

Natura e darnică la Royal Town. Printre covoarele de verdeață și copacii fermi, plămânii sorb cu încredere aerul curat. Nu numai confortul, dar și sănătatea e, aici, la ea acasă. Ne pregătim să construim pentru copilul tău un cartier în sine, în care spațiile verzi să găzduiască locuri de joacă pentru cel mic.

La o aruncătură de… aer curat

Pentru cei ce trăiesc într-un apartament, evadarea ia forma drumului spre parc. Dar calea este și mai scurtă, atunci când locuiești la Royal Town. În loc să-ți așezi copilul în mașină, Parcul Expoziției te va aștepta sosind cu el de mână. Iar dacă preferați pista de biciclete, teiul lui Eminescu, alături de mulți semeni, sunt rânduiți aproape, în Parcul Copou. Crescând într-o asemenea zonă, copiii se împrietenesc cu joaca în aer liber. Plimbările împreună vor putea fi, deci, mai dese. La fel și ocaziile de creștere într-un climat sănătos, echilibrat.

Somn mai profund, părinți mai liniștiți

Nu doar copiii beneficiază de pe urma întâlnirii cu natura, ci și părinții lor care, – se pare – vor fi puțin mai liniștiți. N-o spunem noi, o susțin cu dovezi specialiștii. Studii recente corelează somnul mai lung al bebelușilor cu o doză zilnică de aer proaspăt. Până și nopțile, la Royal Town, sunt mai line și mai lungi. Viața își găsește mai ușor ritmul, chiar doar ieșind în balconul apartamentului tău cu aer curat.

În Copou, nu îți construim doar o locuință. Îți clădim cu grijă, un cămin al grijii față de cel mic. Asemenea plantelor atent sădite, un copil crescut în armonie va deveni un adult echilibrat. La Royal Town, ai toate motivele să crezi că, în cazul familiei tale, poate fi așa. Ca părinte, gândul că ai ales bine pentru propriul tău copil se simte, la propriu, ca o gură de aer curat.

Call Now Button