Top
Image Alt

Avantajele unui apartament cu 3 camere

Acasă este locul care se croieşte după tine. Spaţiul care îţi devine casă ajunge să conţină toate nevoile, preferinţele şi, inevitabil, stilul tău. Uneori, însă, lucrurile nu sunt atât de clare de la început – este dificil să le prevezi pe toate. S-ar putea să realizezi în timp că, de fapt, ai nevoie de un spaţiu ceva mai mare şi că ţi-ar prinde bine să te reorientezi.

Aşa sună una dintre situaţiile des întâlnite în rândul celor care ajung să aleagă un apartament cu 3 camere. Dacă nu ai o familie numeroasă, poate părea pentru început o opţiune care nu ţi se potriveşte prin simplul fapt că nu vezi o întrebuinţare clară pentru toate cele 3 încăperi. Mai mult spaţiu, însă, înseamnă o atmosferă mai aerisită şi relaxată acasă. Este o alternativă mai spaţioasă la clasicul apartament cu 2 camere, dar care aduce diferenţe semnificative în calitatea traiului de zi cu zi.

Mai multe încăperi, mai multă libertate

Chiar dacă nu ai mai mult de 3-4 membri în familie, e firesc să simţi din când în când nevoia unui spaţiu doar al tău. În ultima perioadă pe care am traversat-o, aceasta poate deveni o necesitate reală în cazul des întâlnit al lucrului de acasă. Dacă te afli într-o asemenea situaţie, una dintre camere poate deveni biroul în care poţi fi cu adevărat productiv şi îţi poţi desfăşura eficient activitatea fără întreruperi. Într-o manieră similară, copiii au şi ei nevoie de un loc liniştit în care să îşi facă lecţiile fără a fi deranjaţi de prezenţa celor din casă, în special atunci când şcoala se ţine online.

Un apartament cu 3 camere este o opţiune inspirată şi în situaţii diferite de acestea. Vei constata utilitatea unei încăperi în plus atunci când oaspeţii vor rămâne la tine peste noapte. Le vei putea oferi intimitatea de care au nevoie şi, implicit, vei evita disconfortul adaptării la context a spaţiului mic de care dispui. În cazul în care consideri că un apartament cu 3 camere este, chiar şi aşa, o investiţie prea mare pentru tine, ai şi opţiunea închirierii ocazionale a spaţiului liber din locuinţa ta. Platformele de booking, de exemplu, îţi permit să oferi spaţiul temporar turiştilor, ceea ce îţi va asigura un venit pe perioada în care nu te foloseşti de una dintre camere.

La costuri mai reduse decât cele ale unei case, apartamentul cu 3 camere este o alternativă comodă şi spaţioasă. Iar atunci când locuieşti în Copou, beneficiile sunt şi mai multe. Vei locui în una dintre cele mai verzi zone ale Iaşului şi totuşi aproape de toate centrele de interes din oraş. Bucură-te de libertate şi de o viaţă liniştită, în apartamentul tău din Royal Town.

Call Now Button